Ştiri, noutăţi

Antimaghiarismul crește îngrijorător în România - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la București
2007. 11. 8.

Este deosebit de îngrijorătoare revigorarea din ultimele săptămâni a atmosferei antimaghiare și antiminoritare în România, a declarat, miercuri, președintele UDMR, Béla Markó, la conferința de presă săptămânală din București. Béla Markó a menționat că săptămâna trecută Camera Deputaților a adoptat tacit două inițiative legislative care țintesc îngrădirea învățământului în limba maternă.
„În loc să se soluționeze ușurarea însușirii limbii române de către elevii minoritari, sunt elaborate proiecte de legi care, din contra, o îngreunează și care cuprind prevederi discriminatoare”, a atras atenția presei președintele UDMR, menționând că în campania electorală au avut loc și evenimente fără precedent care nu s-au produs nici în anul 1990 sau 1992: marți, 6 noiembrie, la Predeal, a fost demontat unul din panourile uriașe ale UDMR sub pretextul că a era inscripționat în limba maghiară, comițându-se același lucru, fără nicio explicație, la Târgu-Mureș. „Consider deosebit de îngrijorătoare o astfel de împletire a inițiativelor antimaghiare și a campaniei electorale”, a spus Béla Markó, apreciind că revigorarea discursului antimaghiar poate crea tensiuni între majoritatea românească și minoritatea maghiară. Președintele UDMR a arătat că după ce s-a adoptat o lege a învățământului care „în linii mari” asigură învățământul în limba maternă la toate nivelurile și formele, „ne trezim în anul 2007, în Europa comună, că un partid care se consideră responsabil, inițiază o lege care cuprinde restricții discriminatoare, iar celelalte partide îi sunt complice, fiindcă nimeni, în afară de UDMR, nu s-a ridicat împotriva acestei inițiative legislative”.
Romii trebuie integrați ca și comunitate, nu individual sau după criterii sociale, a subliniat Béla Markó referindu-se la conflictul româno-italian creat recent. El consideră că problema presupune o triplă abordare: pe de o parte din 1990 încoace, în România, dar și în alte țări din Europa, problema e privită sub aspect social și se încearcă integrarea individului, „pe când romii constitue, azi, o comunitate etnică, care are particularități culturale, tradiții istorice și mentalitate proprie, așadar tot ce ține de identitatea unei comunități”. Trebuie, deci, să fie considerați ca și comunitate, și ajutați ca din sânul comunității să se ridice o intelectualitate și o elită de lideri cât mai puternice.
Președintele UDMR a abordat și problema emigrării. În opinia sa, aceasta este o problemă care privește întreaga Europă: în Franța a dus la grave tensiuni, dar și alte țări se confruntă cu situații asemănătoare. Odată cu primirea de noi membri, țările mai vechi în UE ar fi trebuit să aibă în vedere și migrația forței de muncă. Problema internă a unor țări a devenit astfel, în parte, și o problemă comună, iar țările primitoare trebuie să țină seama nu doar de avantaje, cum ar fi apariția forței de muncă ieftină, ci și de dezavantaje. Soluționarea problemei trebuie să fie rezultatul eforturilor comune ale autorităților române și italiene, a precizat Béla Markó.
Făcând o paralelă cu situația din Italia, președintele UDMR a atras atenția asupra recrudescenței antimaghiarismului din ultimele săptămâni în România, subliniind: trebuie să tragem anumite învățăminte legate de cât de repede poate apare, în asemenea situații, o atmosferă xenofobă, naționalistă.
 

Comunicatul Consiliului Permanent al UDMR

Majoritatea semnificativă a maghiarimii din Transilvania sprijină, în continuare, UDMR și unitatea comunității

Scrisoare de mulțumire

Comunitatea maghiară a acordat din nou încredere UDMR-ului

Președintele UDMR, Béla Markó, a votat pentru solidaritatea maghiară, pentru unitate

Există deja planul pentru desființarea învățământului maghiar

Mesaj din Bruxelles - Președintele Fundației Robert Schumann, Jacques Santer, îndeamnă la participare la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie

Biroul electoral al UDMR va funcționa la Târgu-Mureș

Caravana UDMR încheie campania electorală a Uniunii în Trei Scaune de Jos (Covasna)

Împreună suntem puternici, să fim mândri de asta! - Caravana UDMR în Trei Scaune de Sus

Pentru înfăptuirea obiectivelor Proclamației este nevoie de modificarea mai multor legi și a Constituției - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la București

UDMR va reprezenta și interesele ceangăilor maghiari în Parlamentul European - Lideri ai Uniunii în localitățile Pustiana, Berindești, Fundu Răcăciuni și Făget

Unitate în diversitate - Caravana UDMR în Depresiunea Gheorgheni

N-a sosit "vremea fericită a pluripartidismului" - Markó Béla, Frunda György și Csaba Sógor în turneu prin județul Mureș

Maghiarimea din Transilvania are de ales la 25 noiembrie între unitate și divizare, între autonomie și dependența de bunul plac - Aproape o mie de localități au fost reprezentate la Forumul Transilvănean de la Târgu-Mureș

PROCLAMAȚIA participanților la Forumul Transilvănean

Unitatea maghiarimii este mai importantă azi decât oricând - Caravana de campanie a UDMR pe Valea Nirajului

Mare reuniune de campanie la Târgu-Mureș

Transilvania să fie exemplu de unire - Caravana UDMR în județul Alba

În diasporă trebuie să muncim pentru dăinuire - Caravana UDMR în județul Sibiu

În ședința comună a guvernelor român și ungar au fost semnate 5 documente - Cele două guverne vor sprijini în comun liceele "Farkas Bolyai" din Târgu-Mureș, "Gábor Téglás" din Deva și "Endre Ady" din București

Întâlnirea demnitarilor UDMR cu reprezentanții Guvernului Ungar

Cine divizează maghiarimea din Transilvania este răspunzător pentru soarta acestei comunități

UDMR cere Ungariei liberalizarea totală a pieței forței de muncă - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la Cluj

UDMR se simte răspunzătoare pentru interesele tuturor minorităților din România

Comunitatea maghiară are de ales între unitate și divizare, între putere și slăbiciune - Caravana de campanie a UDMR în Scaunul Odorhei

Să decidem cu răspundere în problemele noastre - Caravana UDMR în Bazinul Gheorgheni

Nu există a treia cale - Caravana de campanie a UDMR în județul Harghita

Comunicatul Staffului de campanie al Uniunii privind avarierea sau distrugerea afișelor și panourilor electorale ale UDMR

Să nu permitem să ne divizeze și să pierdem reprezentarea comunității noastre - Turneul senatorului Csaba Sógor și al Caravanei de campanie a UDMR în județul Timiș

Câștigătoare va fi comunitatea care alege conducători pricepuți - Candidatul UDMR la alegerile europarlamentare, Csaba Sógor, în județul Timiș

La Bruxelles trebuie să reprezentăm maghiarimea și celelalte minorități - Senatorul György Frunda la Forumul civic organizat în "Casa Jelen" din Arad

Autostrada Transilvania va lega naționalitățile din Transilvania - Lideri ai UDMR au vizitat lucrările din sectorul bihorean al autostrăzii

Trebuie să credem în forța comunității noastre, în reprezentarea puternică a maghiarimii la Bruxelles - Caravana UDMR în județul Bihor

Caravana UDMR pentru diasporă la Arad

Statuia Trinitate din Arad reamplasată într-un spațiu public demn

Maghiarii din Transilvania nu demolarea trebuie să aleagă, ci continuarea construcției - Caravana UDMR și-a continuat turneul în Sălaj

Trebuie să păstrăm unitatea străveche a secuimii - Iarmaroc de Ziua Fermierului la Joseni

Fiecare vot contează și în zonele de diasporă - Caravana UDMR în Bistrița-Năsăud

COMUNICAT al staffului electoral al UDMR

Hunor Kelemen: Prin atacurile împotriva UDMR, Traian Băsescu se califică pe sine

Răspunsul senatorului Attila Verestóy la declarațiile președintelui Traian Băsescu, făcute miercuri, într-o emisiune de televiziune

Nu putem fi toți ca Băsescu! - Comunicat al organizației de tineret UDMR (Conferința Tineretului Maghiar din România)

Întâlnirea președintelui UDMR, Béla Markó, și altor demnitari UDMR cu reprezentanții ambasadelor țărilor UE

Trebuie să conectăm Ținutul Secuiesc la rețeaua rutieră națională - Secretarul de stat, Barna Tánczos, la Sovata, Odorheiu Secuiesc și Cristuru Secuiesc

Politicienii UDMR au prezentat experiența de până acum a caravanei de campanie a Uniunii - Conferință de presă susținută la Cluj de Hunor Kelemen, György Frunda și Csaba Sógor

UDMR dorește să reprezinte în PE toate minoritățile naționale din România și se va concentra în campanie asupra alegerilor europarlamentare și nu asupra referendumului

Trebuie să muncim împreună pentru rămânerea pe pământul natal

Drepturile noastre neexercitate se pierd - Caravana UDMR și-a continuat turneul în județul Cluj

Tradiția înseamnă și pricepere – Caravana de campanie a UDMR în județul Cluj

UDMR dorește să reprezinte interesele tuturor minorităților naționale din România

UDMR ține la principiul reprezentării proporționale - Forum civic la Baia Mare și Sighetu Marmației

Decizie primejdioasă care restrânge libertatea de exprimare - Markó Béla despre inițiativa din Senat de condamnare a declarațiilor sale

UDMR nu consideră benefică organizarea simultană a alegerilor pentru Parlamentul European și a Referendumului inițiat de președintele Traian Băsescu

Caravana de campanie a UDMR a pornit în județul Satu Mare

Un drept cucerit cu 17 ani în urmă – se află în pericol în România Întâlnirea președintelui UDMR, Béla Markó, cu jurnaliști străini acreditați la București

Partidul Popular European (EPP) sprijină cele trei partide membre din România la alegerile europarlamentare din noiembrie

Unitatea maghiarilor nu trebuie să depindă, azi, de orgoliul și vanitatea unor lideri

Exemplele europene atestă: fără unitate nu există șanse pentru autonomie - Candidații UDMR pentru PE au fost prezentați și la Târgu-Mureș

Prin mijloacele oferite de Bruxelles să asigurăm șanse de afirmare agricultorilor maghiari din Transilvania - Lideri ai UDMR la întâlnirea fermierilor de la Târgu-Mureș

Schimbarea sistemului electoral a căzut victimă demagogiei - Conferința de presă a președintelui UDMR, Markó Béla, la Târgu-Mureș

Drum bun spre Bruxelles, drum bun pentru Transilvania, pentru o nouă descălecare! - Campania electorală a UDMR a debutat la Miercurea-Ciuc


Arhivă »