Ştiri, noutăţi

Nu există a treia cale - Caravana de campanie a UDMR în județul Harghita
2007. 11. 10.

Caravana electorală a UDMR se va afla timp de trei zile în județul Harghita. Turneul de campanie a început vineri în localitățile din Scaunul Ciuc. Numai într-o singură zi, caravana a parcurs aproape 500 de kilometri.
La Băile Tușnad, candidații pentru PE, senatorii György Frunda, Csaba Sógor, ministrul Attila Korodi și secretarul de stat, Barna Tánczos, acompaniați de vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Csaba Borboly, au stat de vorbă cu alegătorii. „Suntem tentați să vedem numai greșelile și neajunsurile, dar Uniunea noastră a promis o campanie pozitivă, și se va ține de cuvânt – a spus senatorul Csaba Sógor. – Zilnic sunt atacat în toate felurile, mi se cere să mă retrag, fiindcă nu am cerut aprobare Bisericii Reformate pentru a candida la alegerile pentru Parlamentul European. Aș putea răspunde cu o întrebare pusă, deunăzi, de un alegător din Lugoj: Oare candidatul independent, ca membru al UDMR, a cerut aprobarea Uniunii pentru a candida, împotriva organizației sale, la alegerile din 25 noiembrie?”
Șeful staffului electoral, președintele executiv al UDMR, Hunor Kelemen, a felicitat la Sânmartin pe secuii ciucani pentru tenacitatea lor și pentru că „nu au cedat încercărilor de divizare”, și a cerut alegătorilor să dea dovadă, la 25 noiembrie, în fața urnelor, de aceeași coeziune. „În 1990 comunitatea maghiară din România a luat o decizie importantă, aceea de a înființa organizația de apărare și reprezentare a intereselor, UDMR. Ea a decis, atunci, că va lupta pentru drepturile ei cu mijloace parlamentare. Să nu anulăm această decizie prin neprezentarea la urne”, le-a cerut alegătorilor din Sânmartin președintele executiv al UDMR.
Un public care a umplut până la refuz sala de festivități din Sâncrăieni i-a așteptat pe candidații UDMR pentru europarlamentare, György Frunda, Attila Korodi și Barna Tánczos.
La forumul cetățenesc din comună, senatorul György Frunda l-a salutat călduros pe protopopul romano-catolic Béla Csató, detașat recent în această localitate. Anterior, protopopul Csató a slujit la Târgu-Mureș și de numele lui se leagă înființarea Casei Deus Providebit care joacă azi un rol deosebit de important în viața maghiarilor din Târgu-Mureș. Senatorul Frunda a avut cuvinte de laudă și la adresa întreprinzătorului Árpád Kurkó, proprietarul S.C. Perla Harghitei S.A., căruia și comuna Sâncrăieni îi datorează multe. Am avea nevoie de mai mulți oameni ca ei, a spus senatorul Frunda și a vorbit, apoi, despre miza alegerilor din 25 noiembrie: „Trebuie să ne unim, nu avem altă posibilitate. Dacă UDMR nu accede în Parlamentul European, comunitatea maghiară din Transilvania nu va avea reprezentare la Bruxelles. Nu există o a treia cale”, a atras atenția localnicilor senatorul Frunda. Ministrul mediului, Attila Korodi, a împărtășit din propria experiență de la Bruxelles: „Ca secretar de stat și apoi ca ministru, am avut ocazia, în multe rânduri, să constat cât de puțin știu politicienii europeni despre minoritatea maghiară din Transilvania. Trebuie să schimbăm această realitate, iar UDMR va acționa în acest sens – a spus ministrul mediului. – La Sâncrăieni s-a vrut deschiderea unei cariere de piatră, dar din fericire am reușit să stopăm acest plan, care ar fi distrus rezervele de apă ale întregii regiuni a Ciucului de Jos. Dacă nu suntem prezenți în forurile decizionale la toate nivelurile, hotărârile care ne privesc vor fi luate de cei care nu știu care sunt necesitățile și interesele comunității noastre”, a atenționat Attila Korodi.
La Miercura-Ciuc, candidații UDMR s-au întâlnit cu pensionarii din capitala județului. Senatorul Frunda a evocat experiența acumulată până în prezent în cursul campaniei electorale, subliniind că cel mai mare dușman al comunității maghiare este indiferența. „Mulți gândesc că nu vor să facă politică, dar credeți-mă, neparticiparea la vot este cea mai proastă politică pe care o putem alege. Ne trebuie reprezentare, deoarece dacă UDMR nu ar fi fost prezentă în Parlament și în Guvern, nu ar fi avut loc creșterea pensiilor.”
Csaba Sógor a arătat, referindu-se la inițiativa legislativă privind pensia pentru soțul supraviețuitor, că „uneori este foarte greu să convingi majoritatea să-ți accepte propunerile, dar dacă nu avem reprezentare, atunci nu avem nici mijloace de luptă. Este nevoie de unitate pentru ca maghiarimea din Transilvania să fie câștigătoare a schimbărilor aduse de UE”, a subliniat candidatul UDMR la alegerile pentru PE.
Ministrul Attila Korodi a vorbit despre sarcinile tineretului: „trebuie să gândim în perspectivă pentru ca Miercurea-Ciuc să devină un cămin european pentru noi”. Barna Tánczos a subliniat valoarea echipei: „UDMR propune o echipă profesionistă, compusă din specialiști bine pregătiți, și avem nevoie de o echipă calificată pentru a avea o reprezentare eficientă la nivel local, județean, parlamentar, guvernamental și european, a declarat secretarul de stat la MT, Barna Tánczos.
La Lunca de Sus, la cererea localnicilor candidații UDMR au vorbit despre reglementările UE în domeniul agriculturii. „Deciziile de subvenționare a agricultorilor autohtoni au fost luate în lipsa noastră. Trebuie să fim prezenți la Bruxelles pentru ca, în cunoștință de cauză, cunoscând problemele cu care vă confruntați, să putem schimba deciziile nefavorabile”, a spus senatorul Csaba Sógor.
 

Comunicatul Consiliului Permanent al UDMR

Majoritatea semnificativă a maghiarimii din Transilvania sprijină, în continuare, UDMR și unitatea comunității

Scrisoare de mulțumire

Comunitatea maghiară a acordat din nou încredere UDMR-ului

Președintele UDMR, Béla Markó, a votat pentru solidaritatea maghiară, pentru unitate

Există deja planul pentru desființarea învățământului maghiar

Mesaj din Bruxelles - Președintele Fundației Robert Schumann, Jacques Santer, îndeamnă la participare la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie

Biroul electoral al UDMR va funcționa la Târgu-Mureș

Caravana UDMR încheie campania electorală a Uniunii în Trei Scaune de Jos (Covasna)

Împreună suntem puternici, să fim mândri de asta! - Caravana UDMR în Trei Scaune de Sus

Pentru înfăptuirea obiectivelor Proclamației este nevoie de modificarea mai multor legi și a Constituției - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la București

UDMR va reprezenta și interesele ceangăilor maghiari în Parlamentul European - Lideri ai Uniunii în localitățile Pustiana, Berindești, Fundu Răcăciuni și Făget

Unitate în diversitate - Caravana UDMR în Depresiunea Gheorgheni

N-a sosit "vremea fericită a pluripartidismului" - Markó Béla, Frunda György și Csaba Sógor în turneu prin județul Mureș

Maghiarimea din Transilvania are de ales la 25 noiembrie între unitate și divizare, între autonomie și dependența de bunul plac - Aproape o mie de localități au fost reprezentate la Forumul Transilvănean de la Târgu-Mureș

PROCLAMAȚIA participanților la Forumul Transilvănean

Unitatea maghiarimii este mai importantă azi decât oricând - Caravana de campanie a UDMR pe Valea Nirajului

Mare reuniune de campanie la Târgu-Mureș

Transilvania să fie exemplu de unire - Caravana UDMR în județul Alba

În diasporă trebuie să muncim pentru dăinuire - Caravana UDMR în județul Sibiu

În ședința comună a guvernelor român și ungar au fost semnate 5 documente - Cele două guverne vor sprijini în comun liceele "Farkas Bolyai" din Târgu-Mureș, "Gábor Téglás" din Deva și "Endre Ady" din București

Întâlnirea demnitarilor UDMR cu reprezentanții Guvernului Ungar

Cine divizează maghiarimea din Transilvania este răspunzător pentru soarta acestei comunități

UDMR cere Ungariei liberalizarea totală a pieței forței de muncă - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la Cluj

UDMR se simte răspunzătoare pentru interesele tuturor minorităților din România

Comunitatea maghiară are de ales între unitate și divizare, între putere și slăbiciune - Caravana de campanie a UDMR în Scaunul Odorhei

Să decidem cu răspundere în problemele noastre - Caravana UDMR în Bazinul Gheorgheni

Comunicatul Staffului de campanie al Uniunii privind avarierea sau distrugerea afișelor și panourilor electorale ale UDMR

Să nu permitem să ne divizeze și să pierdem reprezentarea comunității noastre - Turneul senatorului Csaba Sógor și al Caravanei de campanie a UDMR în județul Timiș

Câștigătoare va fi comunitatea care alege conducători pricepuți - Candidatul UDMR la alegerile europarlamentare, Csaba Sógor, în județul Timiș

La Bruxelles trebuie să reprezentăm maghiarimea și celelalte minorități - Senatorul György Frunda la Forumul civic organizat în "Casa Jelen" din Arad

Antimaghiarismul crește îngrijorător în România - Conferința de presă a președintelui UDMR, Béla Markó, la București

Autostrada Transilvania va lega naționalitățile din Transilvania - Lideri ai UDMR au vizitat lucrările din sectorul bihorean al autostrăzii

Trebuie să credem în forța comunității noastre, în reprezentarea puternică a maghiarimii la Bruxelles - Caravana UDMR în județul Bihor

Caravana UDMR pentru diasporă la Arad

Statuia Trinitate din Arad reamplasată într-un spațiu public demn

Maghiarii din Transilvania nu demolarea trebuie să aleagă, ci continuarea construcției - Caravana UDMR și-a continuat turneul în Sălaj

Trebuie să păstrăm unitatea străveche a secuimii - Iarmaroc de Ziua Fermierului la Joseni

Fiecare vot contează și în zonele de diasporă - Caravana UDMR în Bistrița-Năsăud

COMUNICAT al staffului electoral al UDMR

Hunor Kelemen: Prin atacurile împotriva UDMR, Traian Băsescu se califică pe sine

Răspunsul senatorului Attila Verestóy la declarațiile președintelui Traian Băsescu, făcute miercuri, într-o emisiune de televiziune

Nu putem fi toți ca Băsescu! - Comunicat al organizației de tineret UDMR (Conferința Tineretului Maghiar din România)

Întâlnirea președintelui UDMR, Béla Markó, și altor demnitari UDMR cu reprezentanții ambasadelor țărilor UE

Trebuie să conectăm Ținutul Secuiesc la rețeaua rutieră națională - Secretarul de stat, Barna Tánczos, la Sovata, Odorheiu Secuiesc și Cristuru Secuiesc

Politicienii UDMR au prezentat experiența de până acum a caravanei de campanie a Uniunii - Conferință de presă susținută la Cluj de Hunor Kelemen, György Frunda și Csaba Sógor

UDMR dorește să reprezinte în PE toate minoritățile naționale din România și se va concentra în campanie asupra alegerilor europarlamentare și nu asupra referendumului

Trebuie să muncim împreună pentru rămânerea pe pământul natal

Drepturile noastre neexercitate se pierd - Caravana UDMR și-a continuat turneul în județul Cluj

Tradiția înseamnă și pricepere – Caravana de campanie a UDMR în județul Cluj

UDMR dorește să reprezinte interesele tuturor minorităților naționale din România

UDMR ține la principiul reprezentării proporționale - Forum civic la Baia Mare și Sighetu Marmației

Decizie primejdioasă care restrânge libertatea de exprimare - Markó Béla despre inițiativa din Senat de condamnare a declarațiilor sale

UDMR nu consideră benefică organizarea simultană a alegerilor pentru Parlamentul European și a Referendumului inițiat de președintele Traian Băsescu

Caravana de campanie a UDMR a pornit în județul Satu Mare

Un drept cucerit cu 17 ani în urmă – se află în pericol în România Întâlnirea președintelui UDMR, Béla Markó, cu jurnaliști străini acreditați la București

Partidul Popular European (EPP) sprijină cele trei partide membre din România la alegerile europarlamentare din noiembrie

Unitatea maghiarilor nu trebuie să depindă, azi, de orgoliul și vanitatea unor lideri

Exemplele europene atestă: fără unitate nu există șanse pentru autonomie - Candidații UDMR pentru PE au fost prezentați și la Târgu-Mureș

Prin mijloacele oferite de Bruxelles să asigurăm șanse de afirmare agricultorilor maghiari din Transilvania - Lideri ai UDMR la întâlnirea fermierilor de la Târgu-Mureș

Schimbarea sistemului electoral a căzut victimă demagogiei - Conferința de presă a președintelui UDMR, Markó Béla, la Târgu-Mureș

Drum bun spre Bruxelles, drum bun pentru Transilvania, pentru o nouă descălecare! - Campania electorală a UDMR a debutat la Miercurea-Ciuc


Arhivă »